Periodice
Zborlu a nostru
Zborlu a nostru a fost o revistă culturală aromână, fondată şi condusă de profesorul Vasile Barbă, pentru salvgardarea limbii şi a culturii aromânilor.
Periodicul, susţinut şi publicat de Fundaţia Europeană Drăgan, a fost editat neîntrerupt între anii 1984 – 2003, cu frecvenţă trimestrială, reprezentând, în aceste două decenii, un punct de referinţă pentru întreaga comunitate aromână din lume, deosebit de numeroasă în Germania şi Statele Unite. Redacţia revistei îşi avea, într-adevăr, sediul la Universitatea din Freiburg, iar periodicul conţinea, pe lângă articole în limba aromână, şi numeroase texte în limba germană.
Aromânii reprezintă o ramură a romanităţii balcanice, o adevărată comunitate latină, "soră" cu cea română, dar separată de aceasta cu aproximativ o mie de ani în urmă, în urma interpunerii unor populaţii slave. Aromânii au fost ajutaţi multă vreme de români, dar, după cel de-al doilea război mondial, odată cu instaurarea regimului comunist în România, acest ajutor a încetat, iar aromânii şi-au pierdut orice drept la autonomia culturală şi întâmpină şi astăzi dificultăţi în a-l redobândi (şcolile lor au fost închise în Grecia, Bulgaria şi Iugoslavia).
În contextul diasporei, Zborlu a nostru a constituit unul dintre principalele instrumente de organizare şi contact cultural al aromânilor din întreaga lume.
